Alina Anghel Gherghișan, psiholog sportiv la Instiutul de Cercetare pentru Sport Bucuresti, m-a convins ca exista medicina si psihologie rugbystica. Exista. :)
“Rugby-ul este o continuă renunţare la ego pentru
întemeierea unei personalităţi”. Adrian Georgescu
Fără îndoială rugby-ul este un sport de contact
prin specificul său.
Tipicul jocului de rugby cere ca un jucator sa
acopere cel putin 5-8 km cel mai adesea în alergare în timpul unui meci.
Distanţele şi viteza sunt comparabile cu cele din fotbal, în plus însă
jucătorul de rugby face faţă şi la contacte prelungite cu adversarul – cel
puţin 2 contacte pe minut.
Coliziunea sau contactele pot să fie sub forma a
până la 40 de placaje ( 2/3 din ele implicând mai mult de 2 jucatori ) şi 70 de
grămezi spontane şi moluri pe meci, iar pentru înaintaşi coliziunea şi
contactele în timpul meciului vor fi mai ales din peste 30 de grămezi ordonate
şi aproximativ 40 de margini. În decursul unui meci de 80 de minute, sportivul
va efectua alergări, sprinturi şi contact fizic la intensitate maximă timp de
aproximativ 51 minute.
Forţa generată într-o grămadă ordonată este enormă:
3500 - 8000 newton iar forţa necesară pentru o leziune de coloană cervicală (
prin flexie ) este de doar 2000 N. Prin urmare este uşor de înţeles faptul că
grămada reprezintă un risc considerabil pentru producerea leziunilor de coloană
cervicală cu sau fără secţiune medulară. În moluri şi grămezi spontane nu sunt
aceleaşi forţe ca şi în grămezile ordonate, accidentarile apărând în aceste
cazuri mai mult din cauza vitezei mai mari cu care jucătorii se implică.
Placajul provoacă 40-50 % din numărul total de accidentări în timpul unui meci.
Mai mult de 90% dintre accidentările acute în rugby
sunt la nivelul ţesuturilor moi şi sunt clasificate ca accidente minore.
Studiile efectuate arată că accidentarile la nivelul extremităţii inferioare a
corpului sunt mai serioase şi mai frecvente decât cele din extemitatea superioară,
glezna şi genunchiul fiind cel mai des implicate.
Cele mai frecvente luxaţii includ luxaţia
scapulo-humerală şi articulaţia interfalangiană proximală a mâinii, cele de cot
şi gleznă apar de obicei asociate şi cu o fractură. Luxaţiile de şold şi genunchi
sunt rare.
60% dintre accidentările din rugby sunt
reprezentate de întinderi şi rupturi de ligamente, tendoane şi muşchi, cel mai
des întâlnite fiind accidentările la nivelul ligamentului colateral medial al
genunchiului şi ligamentul talo-fibular la nivelul gleznei.
Înaintaşii tind să aibă mai multe accidentări în
zona capului şi gâtului, cele mai multe dintre acestea apar în grămadă.
Treisferturile au mai multe accidentări prin placaj. Înaintaşii şi cei de pe
treisferturi au aceeaşi rată a accidentărilor, dar natura şi cauza diferă în
funcţie de poziţia pe care joacă. Acest profil somatic diferit al înaintaşilor
si troacarilor determină şi patologii diferite atât prin caracteristici fizice
cât şi prin rolul în teren al fiecărui jucător.
Singurul sport în care oricine îşi găseşte locul
atunci când doreşte să-l practice este rugby-ul, datorită profilului somatic
atât de diferit în funcţie de postul în echipă.
1.MODELUL BIOLOGIC LA MIJLOCAŞI ŞI LINIA DE TREISFERTURI (3/4):
Profil somatic
● mijlocaşi la deschidere (uvertura): talie
înaltă - 183 cm (± 3 cm)
greutate - 86 kg (±
4 kg)
● mijlocaş la gramadă (demi de mele): talie
- 179 cm (± 5 cm)
greutate - 86
kg (± 5 kg)
●centri: talie înaltă - 185 cm (± 3
cm)
greutate - 95 kg (± 4 kg)
● aripi: talie înaltă - 188 cm (± 3 cm)
greutate
- 96 kg (± 8 kg)
● fundaşi: talia - 185 cm (± 4 cm)
greutatea
- 93 kg (± kg).
În ceea ce priveşte tipul de efort depus, la mijlocaşi
şi trei sferturi necesităţile energogenetice sunt urmatoarele: rezistenţa
aerobă mai mare decât a inaintaşilor, cu valori foarte bune (peste 60 ml/kg
corp), capacitatea anaerobă alactacidă şi cea lactacidă cu valori bune, dar mai
scăzute ca ale înaintaşilor.
Principala cerinţă pentru
această grupă este viteza care trebuie să fie excelentă.
Datorită efortului
predominant aerob depus de această grupă, apar mai frecvent pierderi de
electroliţi, care duc la apariţia patologiei
musculare şi anume: contracturi musculare, crampe musculare, leziuni
fibrilare.
În plus, la transform-eurii
şi orice jucător de pe linia de treisferturi care şutează s-a observat o
frecvenţă mai mare a pubalgiilor, în
timp ce mijlocaşiilor la grămadă le este specifică o patologie lombară, având ca factor favorizant deschiderea din
plonjon.
De asemenea, linia de trei
sferturi şi mijlocaşii sunt mult mai predispuşi la entorse de gleznă şi leziuni
ligamentare ale genunchilor, entezită, tendinită (ahileană şi rotuliană - cele
mai frecvente) datorită faptului ca aleargă mai mult în teren şi a
schimbărilor de direcţie frecvente pe care trebuie să le facă pentru a ajunge
în 22-ul advers.
2.MODELUL BIOLOGIC ÎN COMPARTIMENTUL DE ÎNAINTARE.
Profilul somatic:
●
Linia I are 3 jucători: 2 stâlpi (pilieri) şi un trăgător (taloneur). Sunt cei
mai robuşti şi au cea mai mare forţă de împingere, la ei predominând efortul
isometric cu toracele blocat.
● Pilierul : - talia înaltă =184 cm plus / minus 4 cm
- greutate = 114 kg plus sau
minus 3 kg.
- membrele superioare lungi ( indice de
anvergură mare), palme mari, musculatura cel mai bine dezvoltată dintre toate
compartimentele.
● Taloneurul: - talia foarte înaltă = 184 cm plus sau minus 5 cm.
-
greutatea = 108,1 kg plus sau minus 3,5 kg, membrele superioare lungi, îndemanarea
membrelor inferioare atunci când talonează.
● Linia a- II- a: are 3 jucători
robuşti cei mai înalţi şi cu cea mai bună detentă. (Detenta verticală poate ajunge până la 70
cm). Talia şi detenta îi ajută pentru a prinde balonul aruncat de la margine.
- talia cea mai înaltă= 196 cm plus sau
minus 2 cm
- greutatea 113,2 plus sau minus 5 kg
● Linia a - III - a are 3 jucători: 2
flankeri şi un închizător-gramadă. Flankerii au nevoie pe lângă gabarit de
viteză mare de deplasare şi de rezistenţă în regim de viteză, ei dublează linia
de ¾ în atac şi apărare , deci au o rază mare de acţiune.
● Flankeri – talie inalta = 192 plus
sau minus 4 cm
- greutatea = 105 plus sau minus 4 kg. Au cea
mai bună capacitate aerobă din pachetul de înaintare.
● Închizător-gramadă:
- talia foarte înaltă = 194 plus sau
minus 3 cm.
- greutate = 109,6 plus sau minus 4 kg.
Compartimentul
înaintare are nevoie de o forţă excelentă sub toate formele: de împingere,
explozivă dar şi forţă în regim de rezistenţă. Stabilitatea şi eficienţa de
împingere a grămezii este dată de centura scapulară, musculatura paravertebrală
lombară, musculatura cefei şi a membrelor inferioare. Rezistenţa aerobă trebuie să fie bună
mai ales la flankeri dar nu este mai bună ca la cei de pe ¾. Capacitatea
anaerobă alactacidă excelentă şi anaerobă lactacidă de asemenea .
No comments:
Post a Comment