Friday, July 31, 2009
Monday, July 13, 2009
Urechile rugbystilor
Urechea în formă de “conopidă”
Urechea “conopidă” este frecvent întalnită în rugby. Această denumire vine de la faptul că urechile sunt deformate prin traumatisme repetate şi ajung să aiba aspect de conopidă.
În rugby sunt prezente la înaintaşi (gramadă ). Mecanismele sunt :
- la linia I (pilieri, taloneuri)- apar hematoamele lobului auricular prin lovirea şi frecarea de capetele şi umerii liniei I din gramada adversă la al patrulea (ultimul) timp de legare (engage)
- la liniile II si III , mecanismul este cel de frecare de şorturile liniei I , respectiv liniei a II-a. În acest caz, urechile culisează pe şorturi la prinderea în gramadă.
Prin aceste mecanisme se produce o acumulare de sânge între cartilaj şi piele. Dacă nu sunt luate masurile corespunzatoare, aceste hematoame pot duce la leziuni inflamatorii ale cartilajelor (condrite). Astfel, cartilajul care formează lobul urechii este distrus în mod progresiv şi urechea se deformează puţin câte puţin, luând aspectul tipic de conopidă.
Prevenirea apariţiei acestei degenerări a cartilajului auricular:
- purtarea de cască de protecţie sau prinderea urechilor cu ajutorul unor benzi elastice de jur împrejurul capului.
- puncţionarea rapidă a hematomului, pentru a evita distrugerea cartilajului şi deformarea urechii.
Deformarea deşi inestetică este considerată ca un semn de recunoaştere distinctiv pentru înaintasi. Acest lucru însă nu ne împiedică să prevenim această distugere de cartilaj.
Urechea “conopidă” este frecvent întalnită în rugby. Această denumire vine de la faptul că urechile sunt deformate prin traumatisme repetate şi ajung să aiba aspect de conopidă.
În rugby sunt prezente la înaintaşi (gramadă ). Mecanismele sunt :
- la linia I (pilieri, taloneuri)- apar hematoamele lobului auricular prin lovirea şi frecarea de capetele şi umerii liniei I din gramada adversă la al patrulea (ultimul) timp de legare (engage)
- la liniile II si III , mecanismul este cel de frecare de şorturile liniei I , respectiv liniei a II-a. În acest caz, urechile culisează pe şorturi la prinderea în gramadă.
Prin aceste mecanisme se produce o acumulare de sânge între cartilaj şi piele. Dacă nu sunt luate masurile corespunzatoare, aceste hematoame pot duce la leziuni inflamatorii ale cartilajelor (condrite). Astfel, cartilajul care formează lobul urechii este distrus în mod progresiv şi urechea se deformează puţin câte puţin, luând aspectul tipic de conopidă.
Prevenirea apariţiei acestei degenerări a cartilajului auricular:
- purtarea de cască de protecţie sau prinderea urechilor cu ajutorul unor benzi elastice de jur împrejurul capului.
- puncţionarea rapidă a hematomului, pentru a evita distrugerea cartilajului şi deformarea urechii.
Deformarea deşi inestetică este considerată ca un semn de recunoaştere distinctiv pentru înaintasi. Acest lucru însă nu ne împiedică să prevenim această distugere de cartilaj.
Refacerea nutritionala post efort
Nutriţia are un rol foarte important în refacerea postefort, prin refacerea depozitelor de glicogen din muşchi, a mineralelor şi proteinelor pierdute prin efort.
Refacerea depozitelor de glicogen.
Prinicipala sursă de energie pentru activitatea musculară este glicogenul, iar prin efort are loc o depleţie a depozitelor de glicogen. Activităţile repetate fără refacere nutriţională cauzează o depleţie profundă de glicogen şi astfel este împiedicată performanţa sportivă. Scopul unei diete bogate în carbohidraţi după efort este să aducă nivelurile de glicogen la normal în 24 de ore postexerciţiu.
Ghidul pentru consumul de carbohidraţi cuprinde:
- refacere imediată după exerciţiu ( 0-4 ore): 1-1,2 g/kg corp/oră consumaţi la intervale mici de timp pe parcursul a primelor 4 ore după efort fizic intens
- refacere zilnică pentru un antrenament de durată şi intensitate scăzută: 5-7 g/kg corp/zi
- refacere zilnică după un antrenament de anduranţă moderată spre grea: 7-12 g/kg corp/zi.
- refacere zilnică după un program de exerciţii fizice foarte intense( 4-6 ore/zi): 10-12 g/kg corp/zi.
Sunt de preferat carbohidraţii cu indice glicemic moderat sau mare, în mesele de refacere.
În cautarea proteinelor pierdute.
Exerciţiul fizic intens determină o epuizare a ţesutului muscular. Consumul de proteine după efort este recomandat pentru a spori balanţa de proteine şi procesele care implică sinteza de noi proteine.
Ingestia combinată de carbohidraţi cu proteine va mări eficienţa stocării de glicogen muscular când cantitatea de carbohidraţi ingerată este sub pragul sintezei maxime de glicogen sau dacă mesele sunt la intervale de o oră. Eficienţa consumului de proteine în creşterea deozitelor de glicogen este limitată la prima oră după masă. S-a demonstrat ca este de două ori mai rapidă refacerea depozitelor de glicogen dacă alimentaţia post efort combină proteinele cu carbohidraţii, decât dacă alimentaţia cuprinde doar carbohidraţi.
Rehidratarea
O cantitate mare de lichide trebuie consumată imediat după efort , mai ales după efortul de intensitate mare şi în condiţii de umiditate si temperaturi crescute.
Soluţiile de rehidratare în timpul efortului au fost concepute în scopul înlocuirii lichidelor şi a electroliţilor pierdute prin transpiraţie în timpul efortului fizic, dar şi pentru a furniza o anumită cantitate de energie sub forma hidraţilor de carbon ( a glucidelor. Aceste soluţii de rehidratare joacă următoarele roluri:
- în orice tip de efort se consumă energie care este furnizată de către moleculele de ATP şi de către glucoza depozitată sub formă de glicogen în muşchi. După 45 minute de efort fizic se consumă rezervele musculare de glicogen din această cauză este necesară înlocuirea lor şi cea mai rapidă cale sunt bauturile care conţin glucide cu absorbţie rapidă cu indice glicemic ridicat ( glucoza, fructoza), întârziind oboseala şi îmbunătăţind astfel performanţa.
- efortul fizic creşte conţinutul în apă al muschilor şi îl scade pe cel al plasmei sanguine . În cazul continuării efortului va scădea conţinutul în apă al tuturor compartimentelor ca urmare a pierderilor sensibile prin transpiraţie şi a celor insensibile prin plămâni ( mai ales la altitudini ridicate). În funcţie de intensitatea efortului, gradul de antrenament, circumstanţele dietetice şi mărimea corpului, pierderile prin transpiraţie pot varia între câteva sute de ml până la peste 2 l/24 h şi se materializează prin scaderea greutăţii corpului după efort.
Scăderea fluxului plasmatic va duce şi la scăderea fluxului sanguin ducând astfel şi la scăderea aportului de oxigen şi a substantelor energetice către muşchi si astfel la apariţia oboselii.
Prin transpiraţie se pierd apă şi electroliţi, care trebuiesc înlocuite prin aport hidric oral.
Cu cât durata efortului este mai mare cu atât cantitatea de hidraţi de carbon, lichide şi electroliţi necesare pentru compensarea pierderilor va fi mai mare.
- Conţinutul în sodiu şi glucoză al acestor tip de băuturi de rehidratare au şi rol în stimularea reabsorbtiei de apă prin acţiunea osmotică a transportului intestinal cuplat glucoza-sodiu prin membrana intestinală.
Soluţiile de rehidratare sunt de necesitate stringentă înainte de efort, în timpul efortului cât şi după. Rehidratarea începe de fapt înaintea efortului fizic.
Înainte de începerea activităţii fizice cu 30-60 minute se recomandă consumul a 500-1000 ml lichid, în timpul efortului se recomandă ingerarea a 100 ml lichid şi după efort până la 3 litri de lichid.
Aceste soluţii de rehidratare trebuie să aibă aport de săruri minerale şi hidraţi de carbon.
Substanţele recomandate în compoziţia soluţiilor de rehidratare sunt:- hidraţi de carbon 30-100 g/litru
- sodiu 1100 mg/l
- osmolaritate sub 500 miliosmoli.
Cele opţionale sunt:- clor 1500 mg/litru maxim
- potasiu 225 mg/litru maxim
- magneziu 100 mg/l max
- calciu 225 mg/l maxim
Sursele de hidraţi de carbon şi cantităţile maxime admise la 1000ml ( 1 litru) soluţie de rehidratare sunt:
- fructoză 35 g
- glucoză 55 g
- sucroză 100g
- maltoză 100 g
- maltodextrine 100 g
- amidon solubil 100 g.
Refacerea depozitelor de glicogen.
Prinicipala sursă de energie pentru activitatea musculară este glicogenul, iar prin efort are loc o depleţie a depozitelor de glicogen. Activităţile repetate fără refacere nutriţională cauzează o depleţie profundă de glicogen şi astfel este împiedicată performanţa sportivă. Scopul unei diete bogate în carbohidraţi după efort este să aducă nivelurile de glicogen la normal în 24 de ore postexerciţiu.
Ghidul pentru consumul de carbohidraţi cuprinde:
- refacere imediată după exerciţiu ( 0-4 ore): 1-1,2 g/kg corp/oră consumaţi la intervale mici de timp pe parcursul a primelor 4 ore după efort fizic intens
- refacere zilnică pentru un antrenament de durată şi intensitate scăzută: 5-7 g/kg corp/zi
- refacere zilnică după un antrenament de anduranţă moderată spre grea: 7-12 g/kg corp/zi.
- refacere zilnică după un program de exerciţii fizice foarte intense( 4-6 ore/zi): 10-12 g/kg corp/zi.
Sunt de preferat carbohidraţii cu indice glicemic moderat sau mare, în mesele de refacere.
În cautarea proteinelor pierdute.
Exerciţiul fizic intens determină o epuizare a ţesutului muscular. Consumul de proteine după efort este recomandat pentru a spori balanţa de proteine şi procesele care implică sinteza de noi proteine.
Ingestia combinată de carbohidraţi cu proteine va mări eficienţa stocării de glicogen muscular când cantitatea de carbohidraţi ingerată este sub pragul sintezei maxime de glicogen sau dacă mesele sunt la intervale de o oră. Eficienţa consumului de proteine în creşterea deozitelor de glicogen este limitată la prima oră după masă. S-a demonstrat ca este de două ori mai rapidă refacerea depozitelor de glicogen dacă alimentaţia post efort combină proteinele cu carbohidraţii, decât dacă alimentaţia cuprinde doar carbohidraţi.
Rehidratarea
O cantitate mare de lichide trebuie consumată imediat după efort , mai ales după efortul de intensitate mare şi în condiţii de umiditate si temperaturi crescute.
Soluţiile de rehidratare în timpul efortului au fost concepute în scopul înlocuirii lichidelor şi a electroliţilor pierdute prin transpiraţie în timpul efortului fizic, dar şi pentru a furniza o anumită cantitate de energie sub forma hidraţilor de carbon ( a glucidelor. Aceste soluţii de rehidratare joacă următoarele roluri:
- în orice tip de efort se consumă energie care este furnizată de către moleculele de ATP şi de către glucoza depozitată sub formă de glicogen în muşchi. După 45 minute de efort fizic se consumă rezervele musculare de glicogen din această cauză este necesară înlocuirea lor şi cea mai rapidă cale sunt bauturile care conţin glucide cu absorbţie rapidă cu indice glicemic ridicat ( glucoza, fructoza), întârziind oboseala şi îmbunătăţind astfel performanţa.
- efortul fizic creşte conţinutul în apă al muschilor şi îl scade pe cel al plasmei sanguine . În cazul continuării efortului va scădea conţinutul în apă al tuturor compartimentelor ca urmare a pierderilor sensibile prin transpiraţie şi a celor insensibile prin plămâni ( mai ales la altitudini ridicate). În funcţie de intensitatea efortului, gradul de antrenament, circumstanţele dietetice şi mărimea corpului, pierderile prin transpiraţie pot varia între câteva sute de ml până la peste 2 l/24 h şi se materializează prin scaderea greutăţii corpului după efort.
Scăderea fluxului plasmatic va duce şi la scăderea fluxului sanguin ducând astfel şi la scăderea aportului de oxigen şi a substantelor energetice către muşchi si astfel la apariţia oboselii.
Prin transpiraţie se pierd apă şi electroliţi, care trebuiesc înlocuite prin aport hidric oral.
Cu cât durata efortului este mai mare cu atât cantitatea de hidraţi de carbon, lichide şi electroliţi necesare pentru compensarea pierderilor va fi mai mare.
- Conţinutul în sodiu şi glucoză al acestor tip de băuturi de rehidratare au şi rol în stimularea reabsorbtiei de apă prin acţiunea osmotică a transportului intestinal cuplat glucoza-sodiu prin membrana intestinală.
Soluţiile de rehidratare sunt de necesitate stringentă înainte de efort, în timpul efortului cât şi după. Rehidratarea începe de fapt înaintea efortului fizic.
Înainte de începerea activităţii fizice cu 30-60 minute se recomandă consumul a 500-1000 ml lichid, în timpul efortului se recomandă ingerarea a 100 ml lichid şi după efort până la 3 litri de lichid.
Aceste soluţii de rehidratare trebuie să aibă aport de săruri minerale şi hidraţi de carbon.
Substanţele recomandate în compoziţia soluţiilor de rehidratare sunt:- hidraţi de carbon 30-100 g/litru
- sodiu 1100 mg/l
- osmolaritate sub 500 miliosmoli.
Cele opţionale sunt:- clor 1500 mg/litru maxim
- potasiu 225 mg/litru maxim
- magneziu 100 mg/l max
- calciu 225 mg/l maxim
Sursele de hidraţi de carbon şi cantităţile maxime admise la 1000ml ( 1 litru) soluţie de rehidratare sunt:
- fructoză 35 g
- glucoză 55 g
- sucroză 100g
- maltoză 100 g
- maltodextrine 100 g
- amidon solubil 100 g.
Subscribe to:
Posts (Atom)